Scopul şi îndatoririle familiei creştine *

Familia creştină este un aşezământ divin alcătuit din părinţi şi copii, care-şi duc viaţa laolaltă, în credinţă şi în iubire. La temelia familiei stă căsătoria. Legătura aceasta a fost rânduită de Dumnezeu odată cu crearea omului: "Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său... bărbat şi femeie i-a făcut" ... "şi i-a binecuvântat zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul..." (Facere 1, 27-28). Mântuitorul nostru Iisus Hristos a binecuvântat căsătoria participând la nunta din Cana Galilei.

Iată scopurile celor ce întemeiază o familie creştină:

a) ajutorarea între soţi, atât în cele ale mântuirii, cât şi în traiul lor de toate zilele;

b) naşterea de prunci şi creşterea lor în duhul credinţei creştine, al iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, în activităţi rodnice în viaţa comunităţii, în folosul acesteia şi al familiei însăşi;

c) înfrânarea trupească, trezirea şi întreţinerea simţământului răspunderii unui soţ faţă de celălalt şi al amândurora faţă de copii.

Soţii trebuie să trăiască în deplină înţelegere, să fie cinstitori de Dumnezeu şi de oameni, străduindu-se să dea întru toate, pildă frumoasă copiilor lor, să nu refuze sporirea membrilor familiei prin mai mulţi copii, şă muncească şi să se lumineze pe ei înşişi, pentru a le putea da o bună creştere copiilor lor. La rândul lor copii au datoria de a fi ascultători, supuşi şi respectuoşi faţă de părinţii lor care înfăţişează pentru ei legea morală şi cea religioasă.

"Copiilor, asculaţi de părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine plăcut Domnului" (Coloseni 3, 20).

* Articol apărut în Ziarul Învierea, publicaţie editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei, Anul XVIII, Numărul 4, 15 Februarie 2007, pagina 2.

Postul material şi cel spiritual *

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Nu numai gura şi stomacul nostru să postească ci şi ochiul, şi urechile, şi mâinile, şi picioarele, şi toate mădularele trupului".

De multe ori vedem în zilele noastre că unii oameni ţin postul trupesc, nu mănâncă ouă, carne, lapte dar trec pe lângă vecini fără să-i salute, ba mai mult, se mai şi iau la ceartă cu vecinii, cu familia. Acesta nu este post, ci mai degrabă este o cură de slăbire.

Postul cel adevărat, postul bine plăcut lui Dumnezeu este oprirea de la mâncărurile grase (postul trupesc) dar mai ales înfrânarea de la poftele cele rele, de la păcate (postul cel sufletesc, cel duhovnicesc). Într-o cântare a Sfântului şi Marelui Post al Paştelui auzim cântându-se: "Ostenindu-ne, fraţilor, trupeşte, să postim şi sufleteşte, duhovniceşte. Să postim precum de bucate aşa şi de păcate". Postul cel trupesc fără postul sufletesc este ca un corp fără cap, ca un corp fără suflet.

Aşadar trebuie să postim şi trupeşte şi sufleteşte. Căci la ce ne-ar folosi să nu mâncăm carne, dar să supărăm pe aproapele nostru? La ce ne-ar folosi să nu bem vin, dacă nu ne-am abţinut de la înjurături şi de la cuvinte deşarte?

Ce frumos ne arată un dascăl al Bisericii nefolosul postului trupesc fără cel sufletesc, când ne dă exemplul cu doi hoţi care într-o seară au furat de la un cetăţean două oi, le-au luat pielea iar carnea au aruncat-o într-un puţ. Fiind descoperiţi şi întrebaţi de ce au aruncat carnea în puţ au declarat că deoarece în ziua în care au furat oile şi le-au tăiat era vineri şi ei postind, nu puteau să mânânce carne. Ei ţineau postul trupesc, dar pe cel sufletesc nu. pentru ai mâncarea de carne era păcat, dar furatul nu!

* Articol apărut în Ziarul Învierea, publicaţie editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei, Anul XVII, Numărul 23, 1 Decembrie 2006, pagina 2.